Deşi în cvasi-majoritatea cazurilor, puterea financiară oferită de pensie este mai mică decât cea oferită de un salariu pentru o slujbă cu timp întreg, acest fapt este contrabalasat de surplusul de timp liber, mai marea libertate de opţiune şi posibilitatea urmăririi unor pasiuni personale de care beneficiază persoanele în vârstă. Aceste argumente au dus la schimbarea viziunii pe care umanitatea o are despre bătrâneţe şi, inevitabil, la determinarea unui rol bine stabilit în societatea actuală pentru venitul acordat pensionarilor, pensia. În principiu, ideea de bază a pensiei este de a asigura unei persoane o bătrâneţe liniştită si cât mai lipsită de griji, în virtutea anilor petrecuţi în câmpul muncii şi a contribuţiilor (voluntare sau obligatorii) făcute de-a lungul timpului în acest sens.
În istorie, bătrânii erau importanţi pentru societate prin prisma experienţei lor de viaţă şi a inteligenţei şi înţelepciunii dobândite pe parcursul vieţii. Nu de puţine ori, o societate de gen tribal era condusă de-a dreptul de deciziile bătrânilor ei asupra problemelor existente, iar aceştia se bucurau de o reală autoritate în rândul celorlaţi oameni, nu numai de voinţa de susţinere şi sprijin la o vârstă înaintată. Trecerea timpului a dus apoi la apariţia bisericii şi a ideii de stat ca putere centrală de decizie şi organizare socială, ceea ce a dus la diminuarea importanţei bătrânilor în societate. Datorită schimbării centrului de putere şi a forţei de coerciţie de care statul se bucura asupra indivizilor săi, bătrânii şi-au pierdut treptat din influenţa pe care o aveau, devenind din ce în ce mai mult suportaţi mai degrabă ca membrii ai familiei şi înaintaşi decât ca lideri autoritari prin înţelepciune şi experienţă.
Inevitabil, o idee de asigurare a unui venit personal pentru aceştia la bătrâneţe a fost populară atât pentru persoanele în vârstă, dornice să nu se mai simtă suportate şi întreţinute de familiile lor, cât şi pentru restul familiei, care prevedea o uşurare a cheltuielilor lor în acest sens. Cu toate astea, stabilirea şi definitivarea pensiei în societate aşa cum o cunoaştem astăzi a dus şi la o creştere, de multe ori involuntară a independenţei pe care o au batrânii în societate, astfel că nu puţine sunt cazurile bătrânilor rămaşi singuri, oarecum izolaţi de generaţiile mai tinere şi din cauza independenţei teoretice financiare pe care pensia ar trebui să le-o asigure. În acest sens, vârsta a treia a ajuns să fie văzută ca o perioadă de linişte şi pace în viaţa oamenilor, linişte şi pace pe care însă sunt obligaţi să şi le asigure singuri din timp. Este o perioadă văzută din ce în ce mai mult ca fiind strict sub controlul persoanei în sine, mai degrabă decât determinată de alţi factori precum grup social sau familie.
Cum fiecare persoană este acum responsabilă pentru propria sa bătrâneţe, s-a creat inevitabil presiunea pentru implementarea unor mecanisme şi pârghii care să permită persoanelor să înceapă să-şi “construiască” această perioadă a vieţii lor după propriile preferinţe şi opţiuni. Această posibilitate este relativ nouă, mai ales în fostele state comuniste, unde statul, ca deplin conducător, deţinea şi un control strict asupra acestor aspecte ale vieţii sociale, astfel că oamenii nu numai că nu aveau un cuvânt de spus cu privire la cum vor să îşi modeleze vârsta a treia, dar de multe ori nu aveau nici măcar posibilitatea de a-şi alege singuri locul de muncă.
România este un bun exemplu în acest sens: ieşirea oficială din comunism s-a petrecut în 1989, iar o lege clară şi aplicabilă pentru sistemul privat de pensii a fost instituită abia în 2006, deşi e demn de menţionat că au existat alte două încercări spre a legaliza acest domeniu, ambele însă nereuşite, în principal pentru că nu au existat destui “jucători” dispuşi să intre pe o piaţă guvernată de asemenea legi. Problema legiferării este la fel de stringentă şi astăzi, cu menţiunea că de data aceasta există companii interesate în domeniu şi care fac presiuni spre o cât mai rapidă reglementare şi sedimentare a legilor privind sistemul privat de pensii spre a-şi putea începe activitatea.
Cu atât mai mare este presiunea introducerii componentei private în acest domeniu care este în mod clasic administrat de stat cu cât trecerea timpului demonstrează slăbiciunile şi “crăpăturile” existente în sistemul public de administrare a pensiilor. Deşi pus în practică şi funcţionabil de mai bine de un secol, acesta îşi demonstrează vârsta şi devine în mod vizibil din ce în ce mai puţin sustenabil pe termen lung. Cauzele acestui fapt vor fi discutate mai pe larg în capitolele următoare, menţionând acum numai pe cea principală, anume îmbătrânirea generalizată a populaţiei, care pune o presiune crescândă pe un sistem uzat.
Necesitatea unei alternative la sistemul public de pensii devenind evidentă, la fel devin şi obligaţiile reglementării, supravegherii şi asigurării acestui nou sistem, toate acestea fiind puncte pe care lucrarea de faţă îşi propune să le atingă în cele ce urmează, împreună cu o descriere şi caracterizare detaliată a sistemului privat de pensii, aşa cum este el implementat pe mapamond. Pentru aceasta, vor fi studiate avantajele şi dezavantajele sistemului anterior de administrare a pensiilor, cel public, precum şi motivaţiile trecerii la sistemul privat şi alternativele existente. De menţionat că pe lângă cauzele economice şi structurale ale reformării sistemului de pensii, este esenţială o mai bună educare şi informare a publicului larg asupra modului în care această schimbare le va influenţa viaţa, dacă nu acum, la bătrâneţe cu siguranţă. Această nevoie este accentuată în fostele state comuniste, unde uneori schimbarea de mentalitate nu este completă şi oamenii sunt de obicei obişnuiţi să li se spună ce e mai bine pentru ei, fără să fie puşi ei înşişi în faţa deciziei.
